Masă pregătită? Prânz cu familia? Sunt fenomene din ce în ce mai des văzute în zilele noastre, deoarece totul pare mai important, mai urgent și mai esențial. Pregătirea prânzului? De ce? Comandăm mâncare, mâncăm din pungi, din ambalaje de hârtie, din cele din plastic cu plastic, ale căror consecințe, deși sunt bine-cunoscute, nu prea ne pasă. Specialiști în neuroștiințe spun că gătitul zilnic menține în formă creierul, stimulând mai multe simțuri – văzul, pipăitul, mirosul și gustul. Cât de adevărat este acest lucru, nu știu. Dar faptul că această activitate menține în formă stomacul nostru, asta știu. Știau și strămoșii noștri, care în mijlocul muncii agricole se opreau, se așezau și consumau încet mâncarea plină de energie, pregătită acasă. Eu nu prea am expertiză în munca agricolă – aș putea spune că din păcate nu am expertiză, dar această afirmație ar fi o minciună și mie nu-mi place să mint. Nici strămoșii mei nu erau implicaţi în această activitate, deci nu am auzit povești familiale despre munca agricolă. Însă mi-am imaginat adesea aceste lucruri, căci am citit destul despre această parte a vieții. Mai jos, așadar, împărtășesc toate experiențele și închipuirile mele legate de acest subiect – poate că un pic ies din tipare, dar în apărarea mea pot spune că imaginația mea nu este una obișnuită.

Terci de mei

Pe lângă micul dejun obișnuit al muncitorilor agricoli – slănină, brânză și ceapă – apăreau adesea și diverse terciuri, preparate din cereale fierte în lapte (sau uneori în apă). Acestea puteau fi dulci sau sărate, iar din toate variantele, în bucătăria mea din 2025, au rămas două: grișul cu lapte (lapte + griș/dulce) și grișul prăjit (apă + griș/sărat). Dar de ceva vreme a apărut și meiul în bucătăria mea și-l mâncăm cât mai des, bucurându-ne de efectele sale benefice asupra sănătății noastre. În plus, este și ieftin, modul lui de folosire este foarte variat și ne umple burtica. Putem pregăti din mei garnitură, chiftele, putem îngroşa diferite mâncăruri cu el, poate fi ingredientul unor deserturi, iar veganii îl pot folosi ca înlocuitor de brânză. Acum am pregătit un terci de mei – meiul l-am pregătit în apă sărată – și l-am servit cu ingrediente pe care le putem găsi în orice gospodărie. Mâncarea pregătită am putea să o denumim chiar salată de mei.  

Poate că o gospodină, dacă i-ar fi trecut prin minte, ar fi putut pregăti un astfel de mic dejun, prânz, cină. Desigur, nu știu cât de deschise spre experiment erau gospodinele de atunci, dacă aveau dispoziția sau timpul necesar pentru a încerca lucruri noi (probabil nu prea des) și nici cât de deschisă aș fi fost eu, dacă m-aș fi născut atunci și în acele condiții. La toate aceste întrebări nu mai poate răspunde nimeni – însă terciul de mei a ajuns totuși pe farfurie, însoțit de toate bunătăţile pământului.

Ingrediente:

• mei fiert

• rămășițe de friptură de pui

• brânză de capră

• ou fiert de rață

• castraveți

• roșii

• ceapă verde

Pentru dressing:

• oțet de mere/balsamic

• ulei de semințe de dovleac

• miere

• sare

• piper

• cremă de ardei iute

• semințe de dovleac

Mod de preparare:

Pregătim meiul și-l răcim, restul ingredientelor le tăiem în cubulețe mici și le așezăm pe un platou, în cantități egale, unele lângă altele. Pregătim și dressing-ul – n-am scris cantități exacte, deoarece din experiență știu că gusturile diferă: unii preferă mai acru, alții mai dulce sau mai picant. Ca referință vă pot spune că la o parte de oțet se poate adăuga o jumătate de parte miere și ulei și un sfert de parte de sos iute. Acest dressing se servește separat, astfel încât fiecare își poate amesteca și stropi salata după propriul gust.

„Kaszásleves”

Singura muncă agricolă pe care am făcut-o cu adevărat, cu mâinile mele, folosind o unealtă cu coadă de lemn și lamă de metal, a fost cositul. Adică am făcut-o o singură dată, deoarece coasa nu prea suporta pietrele pe care le-am țintit, iar mușchii mei nu prea au suportat efortul fizic. Totuși, am experimentat și eu că aș avea nevoie de mâncare sățioasă dacă aș face o întreagă zi aceste mișcări monotone, o versiune secuiască de tai chi. Nu pot spune cât de mult ajută cositul la nivel mental, dar că ținea omul în formă, asta e sigur!

Mâncarea muncitorilor agricoli era adesea „kaszásleves”, adică supa cosașilor, o mâncare creată în special pentru acești muncitori, despre care se spune că este într-una dintre primele rețete publicate în limba maghiară. Ce vă pot spune cu certitudine este că această supă apare sub denumirea de „kaszás lé” (zeama cosașilor) în cartea de bucate a bucătarului István Czifray, publicată în anul 1840, scrisă pentru gospodinele maghiare. Potrivit acestei rețete, supa era pregătită așa: se făcea un fond din carne și usturoi și se îngroșa mâncarea cu un amestec de ou și oțet. Pe măsură ce s-a dezvoltat această rețetă în următoarele decenii, au apărut și noi ingrediente, precum carnea afumată, cartofii, alte legume și condimente. Din toate aceste variante a luat naștere și propria mea versiune de kaszásleves. Un pic de „cositor”, un pic ca supa de tăieței lebbencs, dar cu siguranță pe placul consumatorului – zeama ei acrișoară hrănește și înveselește pe oricine care lucrează în arșița verii.

Ingrediente:

• 30 dag carne afumată

• 3 morcovi

• 1 ardei kapia

• 3 căței de usturoi

• 1 ceapă

• 3 foi de dafin

• 5 cartofi

• 1 pumn de tăiței lebbencs prăjiți

• 1 legătură de pătrunjel verde

• 1,5 linguriță de boia dulce

• sare, piper

• smântână și oțet

Mod de preparare:

Pregătim carnea cu foile de dafin. Scoatem carnea, adăugăm la zeamă legumele, tăițeii, între timp tăiem carnea în cubulețe și punem înapoi în oală. Aromatizăm cu pătrunjel mărunțit, oțet și smântână.

Placintă plată

În timpul cositului, masa de prânz începea întotdeauna la clopotele de prânz și ținea chiar până la ora două, când muncitorii se întorceau la muncă cu o forță proaspătă. Felul al doilea al prânzului era compus mereu din turte, bucte cu gem de prune, plăcintă, prăjitură umplută, mămăligă, lángos. După astfel de mese festive și după o muncă fizică grea, omul și burtica chiar aveau nevoie de puțină odihnă.

Ingrediente:

• 2-3 ouă

• 1-1,5 l lapte

• ¾ l făină

• 5 linguri de zahăr

• 1 vârf de cuțit de sare

• 2 linguri de untură înghețată

Mod de preparare:

Folosind ingredientele de mai sus am pregătit un aluat de clătite mai gras și am mai adăugat și niște coajă de lămâie și zahăr vaniliat. Am uns o tavă cu untură și am copt plăcinta în cuptor de 200 de grade timp de aproximativ 20 de minute. Am servit cu gem de căpșuni.